Federația Rusă își reafirmă sprijinul pentru Armenia în cazul în care conflitul azero-armean care va viza direct teritoriul Armeniei

Federația Rusă își păstrează poziția de neutralitate în conflictul din Nagorno-Karabah între Armenia și Azerbaidjan, însă avertizează că, în cazul în care conflictul dintre cele două state va viza în mod direct teritoriul Armeniei, Federația Rusă va interveni și va furniza Armeniei tot sprijinul necesar pentru combaterea unei astfel de agresiuni, în conformitate cu obligațiile asumate în acordurile și tratatele semnate între Federația Rusă și Armenia.

În acest sens, răspunzând unei solicitări din partea Armeniei Ministerul de Externe (MAE) rus a emis (31.10.2020) un comunicat în care precizează următoarele:

În legătură cu apelul  (31.10.2020) premierului Republicii Armenia, Nikolai V. Pașinyan, către președintele Federației Ruse, Vladimir V.Putin, prin care premierul armean solicită o demarare a consultărilor între cele două state în scopul determinării tipului și nivelului de asistență pe care Federația Rusă îl poate acorda Armeniei pentru a asigura securitatea acestui stat, MAE rus reafirmă angajamentul Federației Ruse în respectarea obligațiilor față de aliatul său Armenia, inclusiv obligațiile asumat prin Tratatul de Prietenie, Cooperare și Asistență Reciprocă semnat de Federația Rusă și Armenia pe 29.08.1997. Câteva articole din acest tratat fac referire directă la acțiuni concrete în cazul unei amenințări cu atac armat sau unui act de agresiune care vizează teritoriul vreunuia dintre statele semnatare ale Tratatului.

În conformitate cu acest Tratat, Federația Rusă va furniza autorităților de la Yerevan toată asistența necesare combaterii unei astfel de agresiuni, dacă luptele vor viza direct teritoriul Armeniei.

MAE rus face apel încă odată la părțile implicate în conflictul din Nagorno-Karabah să înceteze imediat focul, să adopte măsuri pentru detensionarea situației din această regiune și să se reîntoarcă la negocieri aprofundate pentru a obține o reglementare pe cale pașnică a conflictului, în conformitate cu principiile de bază stabilite în acordul semnat de miniștrii de externe ai Federației Ruse, Azerbaidjanului și Armeniei pe 10.10.2020, la Moscova / Federația Rusă.

Sursa: Ministerul de Externe al Federației Ruse

Cmentariile sunt închise

Prin utilizarea serviciilor noastre, îți exprimi acordul cu privire la faptul că folosim module cookie și alte tehnologii similare în scopul îmbunătățirii și al personalizării conținutului nostru, în vederea analizării traficului, a furnizării de publicitate și a protecției anti-spam și anti-malware, precum și împotriva utilizării neautorizate. Accept Read More