Ministrul de externe ungar – singurul înalt oficial din statele membre UE care va participa la ceremonia de semnare a acordului de normalizare a relațiilor dintre Israel și Emiratele Arabe Unite

Agenția de presă Reuters a informat (14.09.2020, citând informații prezentate de agenția ungară de presă MTI) că ministrul de externe ungar, Peter Szijjártó, va participa (15.09.2020) la ceremonia oficială de semnare a acordului de normalizare a relațiilor dintre Israel și Emiratele Arabe Unite de la Washington / SUA.

Potrivit Reuters, Peter Szijjártó este singurul înalt oficial din statele membre UE care participă la această ceremonie care marchează un acord istoric între un stat arab și Israel. Oficialul ungar a fost invitat personal de către președintele american, Donald Trump, să participe la acest eveniment.

 

Nota redacției – acordul de normalizare a relațiilor dintre Israel și Emiratele Arabe Unite este blamat de foarte multe dintre statele arabe (în special de către Autoritatea Națională Palestiniană) pentru că nu există încă o reglementare a disputei dintre Israel și Autoritatea Națională Palestiniană privind existența a două state Israel și Palestina. Majoritatea statelor europene, statele arabe dar și multe alte state din lume nu recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului și așteaptă o reglementare a situației dintre cele două state în baza unor rezoluții ale ONU după negocieri directe între acestea. Fâșia Gaza și Cisiordania sunt teritoriile palestiniene de pe teritoriul Israelului iar palestinienii își doresc un stat care să cuprindă aceste teritorii și a cărui capitală să fie Ierusalim.

Sursa: jns.org

Cmentariile sunt închise

Prin utilizarea serviciilor noastre, îți exprimi acordul cu privire la faptul că folosim module cookie și alte tehnologii similare în scopul îmbunătățirii și al personalizării conținutului nostru, în vederea analizării traficului, a furnizării de publicitate și a protecției anti-spam și anti-malware, precum și împotriva utilizării neautorizate. Accept Read More