SUA nu doresc un război în spațiu dar Forțele Armate americane trebuie să fie pregătite pentru un astfel de război

Comandantul Comandamentului Forțelor Spațiale ale SUA (categorie de forțe armate nou creată în structura Forțelor Armate americane – decembrie 2019)  / Comandamentul Întrunit al Forțelor Armate (FA) ale SUA, Gl. John William Raymond, a declarat (15.09.2020, în cadrul Conferinței Asociației Forțelor Aeriene pe probleme de securitate aeriană, spațială și cibernetică – 2020) că SUA nu își doresc un război spațial (în spațiu – n.r.), care să înceapă în spațiu sau să se extindă în spațiu, însă, ca în orice ramură a apărării, FA ale SUA trebuie să fie pregătite pentru un astfel de conflict spațial.

Oficialul american a precizat că, în acest scop FA americane doresc să dezvolte și consolideze capacitățile de descurajare însă, dacă aceste capacități eșuează în prevenirea unui astfel de conflict, atunci războiul din spațiu se va duce de la distanțe mari și la viteze foarte mari.

În cadrul alocuțiunii sale, Gl. John William Raymond a mai precizat că, pentru planificarea acțiunilor de luptă la distanțele și vitezele necesare operării în spațiu, Forțele Spațiale trebuie să fie suple, agile și rapide și la aceste  aspecte (suplitate, agilitate și rapiditate – n.r.) noua categorie de forțe armate lucrează încă de la crearea sa din decembrie 2019.

De asemenea, Forțele Spațiale ale SUA au propus un nou sistem de achiziții pentru tehnica care va intra în dotarea lor, sistem de achiziții cu care Congresul SUA a fost de acord, sistem care să simplifice modalitatea de achiziție și care să permită achiziționarea rapidă și eficientă de tehnică și servicii pentru această categorie de forțe armate.

Gl. John William Raymond a mai declarat că parteneriatul este esențial pentru operativitatea răspunsului și acțiunilor Forțelor Spațiale, iar acest parteneriat trebuie să existe atât în interiorul Departamentului american al Apărării cât și în exteriorul acestuia. Pentru dezvoltarea Forțelor Spațiale americane este necesară identificarea partenerilor în cadrul serviciilor de informații, serviciilor similare din SUA și din afara SUA și forțelor armate ale statelor aliate SUA iar, în acest sens, Forțele Spațiale americane lucrează pentru parteneriate în spațiu cu state ca Australia, Canada, Japonia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Franța și Germania. Oficialul militar american a oferit și un exemplu de parteneriat în curs de desfășurare, precizând că Forțele Spațiale ale SUA cooperează cu Norvegia pentru ca la bordul navelor spațiale lansate de către Norvegia să poată fi transportate și încărcături americane (capabilități spațiale americane). Această cooperare aduce beneficii atât Norvegiei cât și SUA care ar putea economisii aproximativ 900 milioane dolari. SUA cooperează și cu Japonia pentru a pune capabilități spațiale americane pe sateliții niponi.

La finalul alocuțiunii sale, Comandantul Comandamentului Forțelor Spațiale ale SUA a declarat că nu crede că SUA se vor putea angaja sau obține victoria într-un astfel de conflict modern fără putere spațială și nu dorește să piardă pentru a învăța.

Gl. John William Raymond a mai precizat că, în prezent, Forțele Spațiale americane răspund provocării SUA de a se putea angaja într-un astfel de conflict.

Sursa: Departamentul Apărării al SUA

Cmentariile sunt închise

Prin utilizarea serviciilor noastre, îți exprimi acordul cu privire la faptul că folosim module cookie și alte tehnologii similare în scopul îmbunătățirii și al personalizării conținutului nostru, în vederea analizării traficului, a furnizării de publicitate și a protecției anti-spam și anti-malware, precum și împotriva utilizării neautorizate. Accept Read More