Bulgaria expulzează doi diplomați ruși acuzați de spionaj

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe (MAE) bulgar a informat (23.09.2020) că autoritățile bulgare au calificat drept persona non grata pe teritoriul Bulgariei doi diplomați ruși, angajați ai ambasadei Rusiei de la Sofia, pentru acțiuni de spionaj și le-au acordat acestora 72 de ore să părăsească teritoriul Bulgariei.

Purtătorul de cuvânt al MAE bulgar a precizat că procuratura bulgară i-a acuzat pe cei doi diplomați ruși de implicare (încă din anul 2016) în acțiuni de spionaj pentru obținerea de informații clasificate cu privire la planurile de modernizare și mentenanță a tehnicii și echipamentelor militare din dotarea Forțelor Armate bulgare.

MAE bulgar a notificat deja ambasada Rusiei de la Sofia cu privire la acest aspect.

Nota redacției – expulzarea de diplomați de pe teritoriul unui stat este un incident diplomatic destul de grav și, de obicei, statul diplomaților expulzați adoptă măsuri simetrice față de statul care a adoptat aceste măsuri. Așadar, este foarte probabil ca în scurt timp (câteva zile maxim) Rusia să declare persona non grata și să expulzeze diplomați bulgari de pe teritoriul său.

Sursa: Reuters

Cmentariile sunt închise

Prin utilizarea serviciilor noastre, îți exprimi acordul cu privire la faptul că folosim module cookie și alte tehnologii similare în scopul îmbunătățirii și al personalizării conținutului nostru, în vederea analizării traficului, a furnizării de publicitate și a protecției anti-spam și anti-malware, precum și împotriva utilizării neautorizate. Accept Read More