Incident la centrala nucleară Astravets din Belarus

Ministerul Energiei din Belarus a informat (16.01.2021, comunicat) că, pe 16.01.2021, la ora locală 19.02, reactorul numărul 1 al Centralei nucleare Astravets (în apropiere de localitatea Astravets / Belarus) a fost deconectat de la rețea după ce sistemul de protecție al generatorului a fost activat pe timpul unor operații de testare a echipamentelor și sistemelor din componența acestui reactor nuclear. Ministerul Energiei din Belarus că nivelul radiaților în zona reactorului numărul 1 este normal, fără a preciza alte detalii referitoare la incident.

În luna noiembrie 2020, la doar trei zile după ce fusese inaugurată, Centrala nucleară Astravets a oprit producția de electricitate după ce, potrivit informațiilor furnizate de autoritățile belaruse la acel moment, transformatoarele din compunerea centralei nucleare au explodat. Centrala și-a reluat activitatea după câteva zile de la acel incident.

Conform proiectului de realizare a centralei, aceasta trebuie finalizată în anul 2022 iar la momentul finalizării va avea două reactoare nucleare active. Centrala Astravets este construită de compania rusă de stat Rosatom, iar sursa de finanțare a realizării acesteia este un împrumut în valoare de 10 miliarde de dolari acordat Belarusului de către Federația Rusă.

Sentimentele cetățenilor din Belarus vis-a-vis de realizarea acestei centrale nucleare sunt divizate ținând seama de faptul că belarușii au fost foarte afectați de dezastrul nuclear din 1986 de la Cernobâl, peste 25% din teritoriul Belarusului fiind puternic contaminat atunci în urma exploziei nucleare de atunci.

Lituania, stat a cărui capitală, Vilnius, se află la doar 50 de kilometri de localitatea în care s-a construit această centrală nucleară, s-a opus, de asemenea, realizării acestui proiect.

Sursa: RFE-RL

Cmentariile sunt închise

Prin utilizarea serviciilor noastre, îți exprimi acordul cu privire la faptul că folosim module cookie și alte tehnologii similare în scopul îmbunătățirii și al personalizării conținutului nostru, în vederea analizării traficului, a furnizării de publicitate și a protecției anti-spam și anti-malware, precum și împotriva utilizării neautorizate. Accept Read More