Siria – acțiuni de bombardament de amploare executate de aeronave ale Forțelor Aerocosmice ruse în zona orașului Idlib din nord-vestul Siriei

idsb.tmgrup.com.tr

Organizația siriană neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a informat (20.09.2020, citând martori oculari) că aeronave de luptă (neprecizate, dar cel mai probabil aeronave de bombardament de tip Su-24 și Su-34 – n.r.) aparținând Forțelor Aerocosmice ruse dislocate la baza aeriană Hmeimim / Provincia Latakia / Siria au executat (20.09.2020) acțiuni de bombardament (cel puțin 28 de lovituri aeriene potrivit martorilor oculari) care au vizat poziții ale grupării insurgente Hayyaat Tahrir Al-Sham dar și ale altor grupri insurgente siriene din zonele Arab Saied, Batenta precum și alte zone din vestul orașului Idlib (NV-ul Siriei) / provincia Latakia.

Potrivit publicației turce Daily Sabah care citează tot martori oculari, acțiunile de bombardament ale aeronavelor de bombardament ruse au vizat zone rezidențiale din vestul orașului Idlib și s-au soldat cu rănirea a doi civili sirieni și cu distrugerea unor poziții ale grupărilor insurgente care acționează în zona localității Idlib dar și în alte zone din provincia Latakia.

De notat este faptul că acțiunile executate de Forțele Aerocosmice ruse în Siria sunt cele mai ample din ultimele câteva luni, după ce Turcia și F.Rusă (state care au militari și tehnică de luptă dislocate pe teritoriul Siriei) au convenit (05.03.2020) să înceteze activitățile militare de amploare în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, după escaladarea violențelor în această regiune ce a condus la relocarea a peste un milion de persoane din această zonă de conflict, majoritatea acestora devenind imigrați în căutare de statut de refugiat în statele membre UE în special.

Sursa: syriahr.com Daily Sabah

Prin utilizarea serviciilor noastre, îți exprimi acordul cu privire la faptul că folosim module cookie și alte tehnologii similare în scopul îmbunătățirii și al personalizării conținutului nostru, în vederea analizării traficului, a furnizării de publicitate și a protecției anti-spam și anti-malware, precum și împotriva utilizării neautorizate. Accept Read More